Rezolva testul lui Einstein. (are si raspunsuri...)

Prezumtii:
1.Exista 5 case fiecare de alta culoare.
2.In fiecare casa locuieste o singura persoana, fiecare de alta nationalitate.
3.Fiecarui locatar ii place o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de casa.
4.Nici una din cele 5 persoane nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari, si nu detine acelasi animal de casa.

Se stiu urmatoarele:

a.Britanicul locuieste in casa rosie

b.Suedezul are un caine

c.Danezul bea cu placere ceai

d.Casa verde se afla in stanga casei albe

e.Locatarul casei verzi bea cafea

f.Persoana care fumeaza Pall mall are o pasare

g.Locatarul casei din mijloc bea lapte

h.Locatarul casei galbene fumeaza Dunhill

i.Norvegianul locuieste in prima casa

j.Fumatorul de Marlboro locuieste langa cel care are o pisica

k.Locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza Dunhill

l.Fumatorul de Wincherfield bea bere

m.Norvegianul locuieste langa casa albastra

n.Germanul fumeaza Rothmans

o.Fumatorul de Malboro are un vecin care bea apa

Cine are acvariul cu pesti??

Raspunsul se afla aici

File de istorie: 4 august 1919 - ocuparea Budapestei de catre Armata Română

... Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fîlfîia în vînt flamura ungurească - roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut... Dîndu-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: "Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?... Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă..." "Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată..."

Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt. Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui... "Cine oare să fi făcut această tragică glumă? - îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicînd, îmi arătă cu mîna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcîiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut..." "Cine oare să fi dat vîntului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?", mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.

Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire. "Mă voi interesa, domnule doctor", îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii. "Este chiar acolea, domnule general", îmi răspunse vînătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcînd cu capul un gest despre cheiul Dunării.

- Cum îl cheamă?

- Don sergent Iordan.

- Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?

- Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dînsul a şi executat ordinul... acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii...

Mă-ntorc puţin spre stînga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor - ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau cînd la trecătorii enervaţi şi sanchii, cînd la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă... De-aş fi fost singur! O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur... Şi, poate, i-aş fi luat de gît şi i-aş fi sărutat! Dar... le-am făcut semn să se apropie şi, arătînd domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: "Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi..." Şi domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adîncă melancolie:

- Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sînteţi aci!

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat - era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gînd şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mîna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cît îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea. Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pîrlită de soare şi vînt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană -, un vulpoi de Mehedinţi. Purta capelă pe sprînceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic. O crestătură adîncă îi stăpînea obrazul stîng şi alta mai lată se răsfăţa pe gît sub urechea dreaptă; mai în sus de mînă, pe antebraţul stîng, se zărea o cicatrice respectabilă... L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt: "Peste tot, domnule general". Şi desfăcînd repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dîră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele cîteva şuviţe de pînză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: "Bine, bine... văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?..." Şi iarăşi cîntecul lui: "Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sînt răbojul isprăvilor regimentului nostru... pe mine sînt crestate toate de la 1916 încoace... şi nu mă las nici mort!..."

- Ei şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?

Şi el, încordîndu-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mîndrie:

- E lucru mare, domnule general... Dar... am auzitără că mai e şi o Vienă!...

Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect pînă unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atîţia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gîndire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: "faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare".

General Marcel Olteanu

Sursa: http://susopinca.net/

Strigăt pentru surzi

Urlu, strig, strig cât pot de tare... încerc să exprim tot ce simt prin acest urlet....

Încerc, dar nu reuşesc. Acesta nu sunt eu... sunt o persoană paralelă cu ceea ce aş vrea să fiu, paralală cu ce am fost sau voi fi... Trăiesc într-o lume vulgară, poate prea vulgară. O lume care vede ceea ce văd şi eu, dar care nu simte niciodată ceea ce simt eu. Când eu sunt dezgustat, ceilalţi sunt în extaz, iar când eu admir ceva  ceilalţi aruncă cu pietre în semn de dispreţ... nu ştiu ce să mai fac! Îmi este greu. Vreau să urmresc ştirile de la televizor, dar nu pot. Nu pot pentru că nu văd nimic bun acolo. Crime, violuri, împrumuturi care ne afundă Ţara în datori şi... reclame. Aceste spoturi de câteva secunde,care fac oamenii să meargă ca o turmă de oi fără noimă să cumpere un ou de la un magazin numai pentru că este mai ieftin cu 5 bani, mă înnebunesc. Omul nostru nu se gândeşte că pe lângă ou pe masă trebuie să mai pună şi o felie de pâine... El pleacă acasă muţumit că a dat cu 5 bani mai puţin pe ou, negândindu-se că ceea ce a economisit la ou a pierdut la cumpărarea pâinii. Asta văd la televizor, sau mai bine zis tembelizor. Mă întreb dacă Burebista s-ar fi înţeles cu cei de la Fondul Monetar Internaţional? Mă întreb dacă Burebista ar fi acceptat să îşi vândă Ţara în schimbul câtorva saci cu bani de aur?

Cum a ajuns Ţara într-o astfel de situaţie? Unul din motive este din cauză că sistemul educaţional, medical, sau orice alt sistem de stat sunt într-o continuă cădere. De ce să mă fac doctor? Păi ,mătuşa vărului de la Galaţi lucrează pentru italieni şi câştigă de trei ori mai mult decât medicul care are de făcut 10 ani de studiu pentru locul său de muncă. Oi fi eu prost să studiez? Ma bine să mă relaxez, să încerc să îmi aduc raiul pe pământ, să mestec seminţe uitându-mă la un meci sau să ies la shopping cu fetele să vedem ce-a mai apărut nou în vitrinele luminate, cu pantofi, poşete sau bijuterii.

Am ajuns aşa şi din cauza dezertorilor. Cum Ţara se află în impas, cum ne luăm toţi de mânuţă, ne îmbarcăm în primul avion care mai are locuri la bussines class, că, de, merităm, şi emigrăm noi, aşa frumos, în Canada. Sau, mai bine, cum nici nu ştim limbi străine, ne ducem la "fraţii italeni" să trăim în condiţii mizere pentru a ne putea mândri când venim în ţară că noi avem salariu de 800 $. Dar în ţară nu putem spune ceea ce facem, spunem doar: "mă ţine să îi fac mâncare şi să îi ţin companie, că e singurel, drăguţul de el", nu putem spune că trăim într-o debara de un metru pe un metru. că mâncăm o singură dată pe zi ceea ce le rămâne "stăpânilor" şi mai ales nu putem spune modul în care sunt trataţi. Aceşti oameni duc o viaţă de câine cu gândul că aşa le va fi copiilor mai bine. Le trimit lunar "preaiubitelor ploade" 500 de dolari ca "să aibă cu ce trăi". Dar copiii ce fac cu banii? Dacă sunt la o şcoală centrală, se droghează. Dacă sunt la o şcoală cu pretenţii medii, se apucă de băut şi de fumat, iar dacă sunt la o şcoală de la periferia oraşului îşi injectează droguri în vene şi încep a fura pentru că "plăcerea la ţigară începe să se stingă". Te sacrifici, mai bine spus, te înjoseşti, pentru ce? Pentru a-ţi omorî copilul? Aşa nu îţi ajuţi nici Ţara şi nici familia.

Tu pleci la italieni şi vrei ca atunci când te întorci toate lucrurile să fie în regulă? Te-ai gândit în vreo zi, când plângeai în debara aducându-ţi aminte ce bine e acasă că poate atunci când o să te întorci acasă acest acasă să nu mai fie România? Te-ai gândit că poţi avea "casa" în "ţinutul autonom secuiesc"? Şi atunci o să te întrebi: de ce? Pentru că nu ne putem apăra graniţele. Pentru că românii noştri stau prin Italia şi militarii noştrii prin Irak şi Afganistan. S-au dus acolo să jefuiască o ţară pentru interese care nu sunt româneşti. Mergem acolo şi murim, pentru cine? Pentru România? Nu cred. Apărăm noi vreun teritoriu românesc pe-acolo? Sau luptăm noi acolo să ne reîntregim Ţara fără să ştiu eu? Cred că miltarii noştrii se cred în Basarabia şi vor a doborî pe cotropitorul rus... Să ne aducem aminte, oare, că Româna a fost primul stat din lume care a acceptat Republica Moldova ca stat independent? Greşim o dată, greşim de două ori, dar niciodată nu mai învăţăm şi noi din greşelile strămoşilor noştri? Credem în aşa-zise teorii, eretice de altfel, care spun că omul este rezultatul evoluţiei speciilor de la nimic, practic, (cică de la o materie nevie - moartă), această evoluţie fiind coordonată de Dumnezeu. Căutăm tot timpul o cale de mijloc între bine şi rău, dar alegem răul împachetat într-o pojghiţă de bine. Dacă vrem să punem la o oră de istorie o mărturie video a basarabenilor întemniţaţi pentru sentimente româneşti, trebuie să facem o cerere care, bineînţeles, nu se aprobă pe motiv că „ nu ne interesează pe noi treburile astea cu basarabenii. Ce treabă avem noi cu ei?"

Din fericire nu trăim într-o ţară de oameni fără suflet, fără trăire românească şi făr΄ de cuget, căci dacă ar fi aşa acest lucru ne-ar duce spre piere!

Fun Theory - VIDEO

Iepure si Ea. Inceputul

Sursa: Alexandra Sandu

Pictura pe nisip: Invazia Germaniei si ocuparea Ucrainiei

Kseniya Simonova este o artista ucrainianca, care a castigat versiunea ucrainceana a concursului "America's Got Talent". Ea foloseste doar o cutie de sticla luminata, muzica dramatica, imaginatie si pictura pe nisip incercand sa ilustreze invazia Germaniei si ocuparea Ucrainiei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
P.S. La Kseniya Simonova totul consta in detalii, deci fiti atenti!

Invitatie la iubire

Stiai ca noi, oamenii, suntem scaldati in Iubire? Oare cati dintre noi chiar sunt constienti ca tot ceea ce ii inconjoara este un dar de la Dumnezeu? Deschide-ti ochii si inima urmarind filmuletul lui Vlad Parau - Invitatie la Iubire.
Sursa: Vlad Parau