ŢIGAN, NU RROM

Si eu inteleg sa ma alatur acestui demers si voi sustine proiectul de lege al deputatului Adrian Gurzau  - senator Iulian Urban

Deputatul Adrian Gurzau anunta ca va initia o lege prin care sa se interzica utilizarea denumirii de rom în loc de tigan, sustinând ca apelativul de rom aduce prejudicii românilor din strainatate.

“În legatura cu denumirea de rom, voi propune în Parlamentul român o lege prin care sa interzicem folosirea denumirii de rom în loc de tigan, pentru a înlatura confuzia între cele doua nume (rom si român, n.r.), confuzie ce nu de putine ori a adus prejudicii românilor din afara granitelor”, se arata într-un comunicat de presa al deputatului. Gurzau sustine ca denumirea de rom este una “conventionala, stabilita recent si nu are justificari istorice”, nefiind asumata nici de tigani, informeaza NewsIn.

“Celelalte popoare europene le spun romilor tigani (folosind cuvinte avînd aceeasi radacina cu cea de tigan: gitan (fr.), gipsy (en.), gitano (sp.), tiganski (bg.), tîgan (rus.), Zigeuner (ger.) etc. În formule lingvistice aflate în cultura lor traditionala nu exista termenul de rom”, mai afirma deputatul , argumentând chiar ca “alegerea denumirii de rom doar în cazul tiganilor din România este una intentionat aleasa pentru a lasa loc confuziei”.

“Trebuie sa precizez faptul ca fac aceasta propunere legislativa ca mijloc de protejare a românilor care ar putea fi afectati de rele tratamente si de discriminare negativa  în  spatiul ostil tiganilor, pe nedrept. Ca deputat român consider de datoria mea sa-i apar pe români în fata unor posibile discriminari cu atât mai mult cu cât împrejurarile istorice ne dau dreptate”, se mai arata în comunicatul lui Gurzau.

Sursa: Iulian Urban
via roncea.ro

Bucureştii vechi

Rezolva testul lui Einstein. (are si raspunsuri...)

Prezumtii:
1.Exista 5 case fiecare de alta culoare.
2.In fiecare casa locuieste o singura persoana, fiecare de alta nationalitate.
3.Fiecarui locatar ii place o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de casa.
4.Nici una din cele 5 persoane nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari, si nu detine acelasi animal de casa.

Se stiu urmatoarele:

a.Britanicul locuieste in casa rosie

b.Suedezul are un caine

c.Danezul bea cu placere ceai

d.Casa verde se afla in stanga casei albe

e.Locatarul casei verzi bea cafea

f.Persoana care fumeaza Pall mall are o pasare

g.Locatarul casei din mijloc bea lapte

h.Locatarul casei galbene fumeaza Dunhill

i.Norvegianul locuieste in prima casa

j.Fumatorul de Marlboro locuieste langa cel care are o pisica

k.Locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza Dunhill

l.Fumatorul de Wincherfield bea bere

m.Norvegianul locuieste langa casa albastra

n.Germanul fumeaza Rothmans

o.Fumatorul de Malboro are un vecin care bea apa

Cine are acvariul cu pesti??

Raspunsul se afla aici

File de istorie: 4 august 1919 - ocuparea Budapestei de catre Armata Română

... Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fîlfîia în vînt flamura ungurească - roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut... Dîndu-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: "Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?... Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă..." "Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată..."

Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt. Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui... "Cine oare să fi făcut această tragică glumă? - îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicînd, îmi arătă cu mîna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcîiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut..." "Cine oare să fi dat vîntului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?", mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.

Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire. "Mă voi interesa, domnule doctor", îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii. "Este chiar acolea, domnule general", îmi răspunse vînătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcînd cu capul un gest despre cheiul Dunării.

- Cum îl cheamă?

- Don sergent Iordan.

- Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?

- Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dînsul a şi executat ordinul... acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii...

Mă-ntorc puţin spre stînga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor - ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau cînd la trecătorii enervaţi şi sanchii, cînd la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă... De-aş fi fost singur! O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur... Şi, poate, i-aş fi luat de gît şi i-aş fi sărutat! Dar... le-am făcut semn să se apropie şi, arătînd domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: "Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi..." Şi domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adîncă melancolie:

- Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sînteţi aci!

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat - era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gînd şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mîna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cît îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea. Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pîrlită de soare şi vînt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană -, un vulpoi de Mehedinţi. Purta capelă pe sprînceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic. O crestătură adîncă îi stăpînea obrazul stîng şi alta mai lată se răsfăţa pe gît sub urechea dreaptă; mai în sus de mînă, pe antebraţul stîng, se zărea o cicatrice respectabilă... L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt: "Peste tot, domnule general". Şi desfăcînd repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dîră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele cîteva şuviţe de pînză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: "Bine, bine... văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?..." Şi iarăşi cîntecul lui: "Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sînt răbojul isprăvilor regimentului nostru... pe mine sînt crestate toate de la 1916 încoace... şi nu mă las nici mort!..."

- Ei şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?

Şi el, încordîndu-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mîndrie:

- E lucru mare, domnule general... Dar... am auzitără că mai e şi o Vienă!...

Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect pînă unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atîţia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gîndire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: "faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare".

General Marcel Olteanu

Sursa: http://susopinca.net/