Ce-l picură pământul către împlinire …
Şi-i învârte drumurile în spirale ,
De-a curmezişul învelişului din miez de întâmplare .
Înnoadă şiruri de fulgere mărunte ce înţeapă
Ca un spin uscat , şters de detalii .
Îi mătură genele ude de rugină
Concentrându-le în sacul fără fund al secundelor ce-i curmă
Eul …
Linii frânte frângându-se în centrul nuclear plin de cercuri goale
Ce-şi formează fermitatea de absurdităţi ,
Marginile sale întinse în părţi egale prin trecutu-i tremurat
Le vântură iertarea şi-l ridică pe el deasupra unei lumi de foc
Unde-i pune răul să ardă în raze zig-zagate de lumină .
Şi zâmbeşte , şi-şi sapă veşnicia secundei în pământ ,
Scotând-o la iveală doar când
o revelaţie de geniu îi deschide ochii pentru a concluziona
Că nu mai vede pe nimeni … şi nimic ce plânge.
Preluat de la Cuvinte prin tablouri
