Face.com + Facebook = recunoastere faciala instant

Facebook a cumparat Face.com, un start-up de recunoastere a fetelor, intr-o incercare a retelei sociale  de a face photo tagging-ul mai usor, pentru o suma care variaza intre 80-100 de miloane de dolari. Va prezint in continuare un clip de prezentare al aplicatiei KLIK realizat de mica echipa Face.com

Gabriel Iosa - TEPAR!

UPDATE:  Gabriel Iosa e UN ESCROC!

Totul a inceput cand domnul din fotografie, Gabriel Iosa ( de la Iosazaur.com, Ziarul Actualitatea & Ziarul Revolutionarul si autorul brosurii Copilul de la catedra ) a postat pe blog si pe konkurs.ro faptul ca organizeaza un concurs la care oferea 100 de lei + o carte pentru cei care scriu un articol despre modul in care Facebook-ul ajuta sau nu in promovarea blogului. Am scris si eu cateva randuri si am inceput promovarea. De ce a ajuns un concurent sa promoveze un concurs? Pentru ca premiul se acorda cand pagina de facebook ajungea la 200 de like-uri. In o sapamana i-am adus like-urile necesare lui Gabriel Iosa si am fost declarat castigator. Cu toate acestea am fost amanat mult timp si de curand am fost informat ca nu voi primi niciun ban si ca mi se ofera un banner pe site. Cand am spus ca vreau sa fac plangere la politie am fost tratat jignitor! Rusine Gabriel!

-----

Am decis sa intru intr-un concurs organizat de Iosazaur, dar se pare ca totul a fost o mare teapa! Initial premiul se acorda atunci cand pagina lui strangea 200 de like-uri, dar am convenit pana la urma sa reducem la doar 100 de like-uri. Am inceput eu sa adun like-urile, am scris o postare pe blog si azi, cand sa cer premiul surpriza. A zis ca sunt singurul in concurs si ca nu-mi da premiul chiar daca am strans 100 de like-uri. Am mai vorbit cu o interanauta si a scris si ea un articol si atunci Gabriel Iosa a zis ca tot nu mi-l acorda, ca sa srang inca 100 de like-uri, sau ca schimba premiul si imi da un banner pe site-ul lui...

Sper sa se rezolve problema pana la urma, caci e o chestiune de bun simt...

Cum a facut Cristian Gog. Ce a facut Cristian Gog. Explicatii despre trucurile lui Cristian Gog. Trucuri Cristian Gog.

Imediat dupa ce a aflat ca mentalistul Cristian Gog este marele castigator de la Romanii au talent, Andi Moisescu a spus ca el a avut un alt favorit in finala, pe Mihai Petraiche. Juratul de la Romanii au talent l-a “criticat” pe Cristian Gog spunand ca: “Foloseste trucuri ieftine, pe care le poate cumpara oricine de pe internet”.
In spatele spectacolului extraordinar oferit de Cristian Gog, iluzionistul care a castigat finala celui de-al doilea sezon al emisiunii “Romanii au talent”, de la PRO TV, sta multa munca si multa… pacaleala.
VEZI aici cum se rezolva cateva dintre trucurile iluzionistului din Cluj!

Trucul cu moneda
Ce s-a vazut: Cristian a doborat, cu puterea gandului, o moneda aflata pe un pix si acoperita cu un pahar cu gura in jos.
Cum a facut: Cristian foloseste doua inele speciale, magnetice, cu care misca “pixul” pe care se afla moneda. Inelele pot fi cumparate cu 119 lei de pe iluzionist-shop.ro.

Si-a oprit inima
Ce s-a vazut: in prezenta unui medic si a unei asistente, Cristian e conectat la un aparat EKG, care indica ritmul inimii. Treptat, pulsul scade pana la zero, iar ecranul arata ca inima magicianului nu mai bate. Dupa cateva zeci de secunde, Gog isi revine, iar cordul lui isi reia activitatea normala.



Cum a facut: Magicianul isi lipeste o minge de tenis la subsuoara, iar apoi incepe sa stranga usor bratul pe langa corp. Pulsul din mana scade pana la zero, “pacalind asistenta”. Iar ecranul pe care sunt afisate impulsurile electroamagnetice ale inimii este facut sa indice, printr- o simpla apasare a butonului unei telecomenzi, ca inima n-ar mai bate.

Trucurile cu lingura indoita si cu lingura rupta

Ce s-a vazut: Unele dintre cele mai spectaculoase momente ale lui Gog au fost cele cu indoirea si cu ruperea lingurilor cu puterea mintii.



Cum a facut: in ambele cazuri, iluzionistul a folosit niste linguri cu aspect normal, insa realizate din galiu, un metal care are punctul de topire la 29,9 grade Celsius. Astfel, in prima situatie, in care Cristian indoaie lingura, el o pune in palma si o freaca usor cu un deget in zona unde incepe coada, pana aceasta se inmoaie. in al doilea caz, iluzionistul apuca lingura cu doua degete, dupa care incepe sa frece metalul pana cand acesta cedeaza definitiv si lingura se rupe. Un set de linguri “magice”, cu DVD-ul cu instructiuni, poate fi cumparat de pe iluzionist-shop.ro cu 94,5 lei.

Trucul cu indoitul monedei
Ce s-a vazut: In doua emisiuni diferite, clujeanul a indoit monede de 50 de bani, a doua oara una adusa special de Pavel Bartos.
Cum a facut: S-a folosit ori de inelele magnetice de pe degete, ori de un dispozitiv numit Quantum Bender 2.0, care costa in jur de 1.200 de lei si care poate fi comandat de pe iluzionist-shop.ro

Sursa: http://www.opiniatimisoarei.ro

Doar... eu

 

Saluuuut!

Ce lume faina si ce chef de viata am gasit dintr-o data ;) Ce am fost asa negativist? Melancolic - haha! Prea mult timp am vazut numai ce era de fatada. Dar, printr-o expansiune a timpului in spatiu, o molecula de fericire s-a ascuns sub pat. Normal ca a stat mult timp acolo, doar cine intra sub pat? Oare cine? Eu . Am intrat sub pat si am gasit o multime de chestii tari. Foi scrise, carti, zambete de fata, o inima in strampi albi, monede, piese din colectia mea de "chilipiruri", chiar am gasit o gramada de chestii de cand am chiriasi in camera =)) E ca si cum ai fi intr-o lume noua sub pat. Esti mereu cu zambetul pe buze pentru ca in fiecare clipa gasesti lucruri care iti aduc aminte de trecut. Nu m-a interesat niciodata cat e √82.68.879, dar tot timpul mi-a placut sa gasesc emotii noi in lucruri vechi, in amintiri. In fiecare zi putem vedea o amintire in mai multe sensuri. Azi cu tristete, maine cu placere si a treia zi cu bucurie. De cand mi-am gasit molecula de fericire, imi vad toate amintirile, toate obiectele, toate cadourile primite si, in special caciula de craciun si globul cu cei doi omuleti primite acum un an cu alti ochi. Imi aduc foarte multa fericire si un zambet larg pe buze cand le vad. De ce am vedea unele evenimente triste? Daca stam sa analizam bine, poate ajung sa fie fericite in timp. Adica iti aduci aminte de o persoana cu placere, chiar daca nu tot timpul ai crezut ca va fi asa. 

Mi-am pus molecula de fericire, langa biletelul cu "nu regreta nimic din ce ti-a adus candva zambetul pe buze" si astfel am redevenit eu. Pana acum eram un "alt eu", un "eu al lor, facut de ei", dar azi sunt doar eu. Si asa voi ramane pana cand printr-o alta expansiune a timpului in spatiu voi ajunge un alt eu... un fel de eu versiunea beta (adica batran). Batranete pentru mine... =)) Nu creeed.

De astazi sunt din nou copilul care se bucura cand vede ca fiecare fulg de nea e unic, diferit, si micile lui imperfectiuni il fac sa fie superb. Iubesc soarele si dimineata ii voi spune cat de mult il iubesc. Si m-am hotarat ca maine sa fac un om de zapada cu o inima mare.

Pana maine sa va cautati si voi molecula de fericire si daca nu o gasiti atunci intrati sub pat si zambiti cu gandul la amintirile voastr placute.

Cu drag,
doar... eu

Drumul spre neantul luminos

Se aud note de pianoforte melancolic, note uşoare, blânde şi dumnezeieşti. Ceva simplu şi pur ca mirosul aerului tomnatic de noiembrie se-aşterne calm într-o singurătate şi-ntr-o linişte ca din veacuri. Bogăţie, furmuseţe, zgârcenie, idealuri, toate cele specifice omului se sting odată cu lăsarea serii celei de veci. Seara se lasă peste acest om ajuns la cărunteaţă, dar sufletu-i plin de lacrimi. O cameră mare, cu accente franţuzeşti, cu arcade brâncoveniene şi... un pat. Un pat gol, ursuz, rezemat de un perete gălbui şi învins în cele din urmă de igrasie, adăposteşte în el o ultimă încercare disperată a unui suflet cărunt de a răzbii într-o lume nemiloasă.

E depăşit, dar ţine cu dinţii de această casă şi lume ambele aflate în paragină de prea mult timp. Se luptă, dar este singur. Sufletul şi l-a dat de mult unei soţii aflată într-un tablou imens în acril. Ea îi trimite din tabloul său o privire caldă, iubitoare, bietului bătrân, dar în acelaşi timp o privire aristrocrată. Trăsăturile ei: ochii migdalaţi, poziţia galantă a mâinii şi eşarfa ce-i acoperea gâtul subţire arătau rafinamentul acelei doamne ce deţinea şi inima şi sufletul bărbatului.

Fusese în tinereţe un om frumos la chip şi la port, iar acum a ajuns în disperul singurătăţii...

Se simte o notă de încheiere a pianului şi bătrânul cade cu totul în prada impresiunii sale. De-odată e-nvăluit în lumină şi-n pulberi şi totul se încheie. Sunet de pian, miros de aer, căldură pământească – toate se sting şi totul trece ca o seară efemeră de noiembrie.

20 ianuarie, olimpiada de română

☨ Doamna Maria (Petrascu) - 18 septembrie 1953 - 10 ianuarie 2012

Doamna Maria,

Ieri am ramas stupefiat cand am auzit ce vi s-a intamplat. Nu ma asteptam ca tocmai dumneavoastra sa patiti asa ceva. Dumneavoastra ati fost tot timpul o mana de fier si nu pot sa imi dau seama de ce astazi nu mai sunteti printre noi. Ieri imi ziceam in gand ca va reventiti. Eram sigur de asta si astazi... Astazi ne-ati parasit umea. Va multumesc pentru toate interventile pe care le-ati avut in favoarea mea fie in problemele cu parintii fie cu altele. Va multumesc pentru toate sfaturile pe care mi le-ati dat si pentru ca tot timpul ati incercat sa ma indrumati pe drumul cel bun. Pentru mine, dumneavoastra erati persoana care m-ar fi ajutat orice as fi facut. Imi pare foarte rau ca v-am pierdut. Imi e dor de dumneavoastra si inca nu pot sa cred ca nu mai sunteti. As vrea sa nu parasiti acest pamant. Inca mai sper ca ceva se va intampla si va veti reveni miraculos. Ati trait pentru dreptate si tot pentru dreptate ne si parasiti acum. Va iubesc din tot sufletul si nu pot sa-mi iau adio de la dumneavoastra. E prea devreme.Mai aveati multe de facut! Va iubesc!

Sunt jurnalista. Imi fac meseria cu pasiune, aceeasi ca si atunci cand am scris primul articol de ziar.
Nu am obosit, nu m-am plictisit si nu am abdicat de la principiile care guverneaza aceasta profesie.
Nu m-am imbogatit financiar ci doar spiritual.
Nu regret si nu voi regreta niciodata vila, masina, conturile consistente din banci pe care nu le am.
Ma bucur ori de cate ori pot schimba , prin ceea ce fac, putin din multul si greul angrenaj ruginit ce tine in loc aceasta tara si acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare si muncita victorie!
Din toate aceste motive si din multe altele cred ca si in breasla noastra, ce nu a putut scapa de cancerul generalizat al coruptiei in care jurnalistii adevarati sunt sufocati de cohortele de ziaristi “tastatura” – sau “tonomat”, dintre care unii au si exercitiul tristelor vremi trecute cand scriau orice la comanada partidului comunist totalitar, trebuie sa se produca o schimbare majora.
Dar schimbarea aceasta, atat de necesara, trebuie sa vina din interiorul breslei si nu dinafara sa, si nu impusa ci asumata. Altfel ne paste pericolul unei rusinoase inregimentarii fortate , politica si economica, iar jurnalistii vor ajunge sa fie doar niste biete si jalnice prelungiri ale unor potentati ai zilei si sa ia pozitie de drepti inainte sa li se ordone acest lucru!
Tinerii jurnalistii pot aduce schimbarea!
Cu conditia sa accepte apostolatul impus de profesia lor!

Maria Petrascu, 17 martie 2008

 

Dependente.

Copyright: krolone

Sunt un om dependent. Foarte dependent. În primul rând sunt dependent de viață. De viață nu suntem dependenți toți. Să fi dependent de viață înseamnă să trăiești viața fără să te gândești că ai regrete. Cum de știu că sunt dependent de viață? Sunt dependent de viață pentru că dacă îmi pun ceva în gând în secunda unu, în secunda doi am pus-o în aplicare, fără a mai mă gândi la consecințe. Dacă vreau să plec astăzi la Brașov, pentru că se întâmplă ceva, o voi face. Dacă vreau să fiu printre primii care vede un film, dacă vreau să îl văd înainte de lansarea oficială, o voi face. Am făcut astfel de lucruri și nu le regret. Toate m-au făcut să zâmbesc, să fiu fericit și, cum spune mottoul după care mă îndrum: Niciodată să nu regreți momentele, clipele, întâmplările care odată te-au făcut să zâmbești. Să întârzii trei ore pentru că am vrut să scot o fată în oraș este ceva normal pentru mine. Dar dependența de viață nu e dată de faptul că am ieșit cu ea, ci că nu am anunțat pe nimeni, și pe ea am convins-o pe moment. Asta e dependența de viață. Toți ar trebui să fim dependenți de viață. Dar cu timpul ajunge să ne fie frică. Viața este dependentă de noi, ne urmărește la fiecare pas! În fiecare secunda avem zeci de posibilități, sute de alegeri și mii de gânduri care ne pot schimba viața, dar nu le dăm uitării. Le lăsăm pe toate într-un borcan, le închidem bine, ermetic și le uităm acolo până ajungem în momente de cumpănă majoră. Abia atunci deschidem borcanul și reîncepem să trăim. Și ne aducem aminte că ne place să fim dependenți, iubim acest lucru, dar nu o facem!

Dependența cafelei de dimineață. Am ajuns să fiu dependent până și de cafea. Acele boabe mici, scorojite, cu gust amărui îmi fac ziua să fie mai bună. Cum cobor din autocar mă opresc la o cafea și-un pahar de vorbă. Dacă ați ști cât de mult vă poate schimba ziua cafeaua de dimineață... Eu, de exemplu, sunt ghidat toată ziua după cafeaua de dimineață. În funcție de tăria cafelei, de cantitatea de zahăr sau de aroma ei, de temperatură, culoare sau alte variabile așa am și eu ziua. Dacă beau dimineața o cafea foarte tare și fără zahăr sunt ursuz toată ziua. Dacă este cafeaua așa cum îmi place mie pot să am o zi perfectă. Prefer să cred acest lucru! Unii își modelează ziua după horoscop – după așezarea stelelor într-o constelație, după modificări ale pozițiilor, după de toate, eu nu! Cafeaua mă modelează, nu eu pe ea. Unii consideră o artă prepararea cafelei, eu consider că arta stă în savurarea ei.

Dependența de școală. Încă un lucru de care sunt dependent. Eu nu mai consider de mult școala ca fiind o obligație, ci a devenit mai mult o plăcere. Prefer să mă duc la școală decât să rămân acasă. Cum consideră părinții că orele sunt cele mai importantela școală, așa consider eu distracția. Și dependența de școală e doar o ramură firavă a unei alte dependențe de-ale mele: Dependența de distracție. Această ultimă este definitorie pentru mine. Eu pot râde la cea mai mică glumă, numai de dragul de a râde. Pot să mă distrez chiar și în situațiile în care ar trebui să fiu serios, chiar sobru. E dovedit chiar și științific faptul că râsul prelungește durata de viață. Și atunci de ce nu suntem toți cu zâmbetul pe fețe toată ziua? Stăm încruntați, îndurerați și îngâmfați în cea mai mare a timpului și uităm să mai zâmbim. O dată pe zi e de ajuns să oferi un zâmbet. Într-o zi dăruiești zâmbetul tău unei persoane, a doua zi îi mai dăriuești zâmbetul unei a doua persoane, fără să uiți, bineînțeles să i-l oferi și persoanei din ziua precedentă și continui așa, cu algoritmul acesta până ajungi să fi inconjurat numai de persoane cu zâmbetul pe buze, căci, te asigur că buna dispoziție e molipsitoare.

În concluzie nu pot să mă întreb, decât letoric, de ce nu ne place să fim dependenți? Știu că și tu ești dependent de ceva: fie de căldura sufletească, fie de clipele pierdute gândindu-te la ceva ce nu vei avea niciodată, fie de visele pe care le ai în fiecare noapte și dimineața le uiți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Poate chiar trăim într-o lume în care ceea ce considerăm ficțiune, vis, să fie realitate și restul să fie numai un miraj, de ce nu? Deci... TU de ce ești dependent?