Doar... eu

 

Saluuuut!

Ce lume faina si ce chef de viata am gasit dintr-o data ;) Ce am fost asa negativist? Melancolic - haha! Prea mult timp am vazut numai ce era de fatada. Dar, printr-o expansiune a timpului in spatiu, o molecula de fericire s-a ascuns sub pat. Normal ca a stat mult timp acolo, doar cine intra sub pat? Oare cine? Eu . Am intrat sub pat si am gasit o multime de chestii tari. Foi scrise, carti, zambete de fata, o inima in strampi albi, monede, piese din colectia mea de "chilipiruri", chiar am gasit o gramada de chestii de cand am chiriasi in camera =)) E ca si cum ai fi intr-o lume noua sub pat. Esti mereu cu zambetul pe buze pentru ca in fiecare clipa gasesti lucruri care iti aduc aminte de trecut. Nu m-a interesat niciodata cat e √82.68.879, dar tot timpul mi-a placut sa gasesc emotii noi in lucruri vechi, in amintiri. In fiecare zi putem vedea o amintire in mai multe sensuri. Azi cu tristete, maine cu placere si a treia zi cu bucurie. De cand mi-am gasit molecula de fericire, imi vad toate amintirile, toate obiectele, toate cadourile primite si, in special caciula de craciun si globul cu cei doi omuleti primite acum un an cu alti ochi. Imi aduc foarte multa fericire si un zambet larg pe buze cand le vad. De ce am vedea unele evenimente triste? Daca stam sa analizam bine, poate ajung sa fie fericite in timp. Adica iti aduci aminte de o persoana cu placere, chiar daca nu tot timpul ai crezut ca va fi asa. 

Mi-am pus molecula de fericire, langa biletelul cu "nu regreta nimic din ce ti-a adus candva zambetul pe buze" si astfel am redevenit eu. Pana acum eram un "alt eu", un "eu al lor, facut de ei", dar azi sunt doar eu. Si asa voi ramane pana cand printr-o alta expansiune a timpului in spatiu voi ajunge un alt eu... un fel de eu versiunea beta (adica batran). Batranete pentru mine... =)) Nu creeed.

De astazi sunt din nou copilul care se bucura cand vede ca fiecare fulg de nea e unic, diferit, si micile lui imperfectiuni il fac sa fie superb. Iubesc soarele si dimineata ii voi spune cat de mult il iubesc. Si m-am hotarat ca maine sa fac un om de zapada cu o inima mare.

Pana maine sa va cautati si voi molecula de fericire si daca nu o gasiti atunci intrati sub pat si zambiti cu gandul la amintirile voastr placute.

Cu drag,
doar... eu

Vand hartie, vreau putere!

De cand sunt mic am visuri ciudate, dorinte uluitoare si vise nemaiauzite. Primul lucru pe care mi l-am dorit a fost „lula de pe cer”. Da, ciudat ca un copil de numai cativa anisori sa isi doreasca luna de pe cer si nu vroiam numai sa imi spuna cineva „uite! E acolo numai pentru tine”, nu, eu vroiam sa fie a mea. Sa o pot atinge, sa ii pot comanda momentul in care sa apara sau sa se ascunda, sa o mananc etc. Da... chiar imi doream sa o mananc mai mult decat orice altceva pe lumea asta. Sa mananc „luna mea” si sa va las pe voi, pe toti ceilalti, sa va faceti alta. Era o dorinta irealizabila chiar daca luna nu e a nimanui. Cum e o firma prin SUA care vinde teren pe luna (chiar daca nu ii apartine luna) asa vroiam si eu sa pot lua luna in buzunar si sa plec cu ea departe, departe, mult prea departe pentru un copil care nu stia nici macar drumul pana la magazinul de vizavi.

Mai apoi am vrut sa fiu preot (!!!), dar nu stiu de ce. Pe atunci ma fascina ceva la preoti, imi placea ca toata lumea ii respecta. Dar nu vroiam sa fiu un prot oarecare, ar fi fost prea banal. Am vrut sa fiu in acelasi timp preot si... sofer de taxi pe un matiz rosu. Va dati seama: un preot pe o masina pe care acum o putem compara usor cu „o bicicleta acoperita”, un fel de masina Flinston-ilor. Cand un claxon dat unui sofer neglijent din taxi, cand o spovedanie la biserica. Poate vroiam sa imi fac firma mea de taxi si sa o numesc „Cu Dumnezeu inainte!”. Oare cum ar fi sa te urci intr-un taxi si pana ajungi la destinatie sa ti se citeasca niste rugaciuni inainte de chef, inainte de mall etc =))

In cele din urma mi-am schimbat orientarea deoarece am promis ca din primul meu salariu o sa ii cumpar mamei mele un Jeep mare, mare (J) si mie un biet Matiz. Cum nu stiam pe atunci prea multe meserii nu a fost greu sa aleg ce vreau cu adevarat sa devin: sef de fabrica de bani. Mi-am dat seama ca numai asa pot oferii tot ceea ce vor ceilalti.

Practic asta ni se intampla noua zi de zi de cand au disparut banutii din visteria Americii. Nimeni nu stie cum au disparut, daca si cine i-a luat, dar toata lumea stie un lucru: „este criza financiara si niste baieti „buni si darnici” de la FMI ne ajuta sa iesim din criza”. Gresit! Complet gresit! De fapt, Fondul Monetar International nu este un inger venit din cer care din tolba sa imparte tuturor tarilor niste bani. FMI-ul nu face acte de caritate ci exact opusul. Eu stiu ca pentru a imprumuta bani trebuie sa ii ai. Si ca si ii ai trebuie sa muncesti sa ii dobandesti. A inceput oare FMI cu un buget mititel si prin investiti a facut rost de bani? Sau or fi fost toti angajatii niste genii care stiu sa atraga fonduri si sa le gaseasca sub pamant? Nu cred ca un om in toate deplinatatile mintale ar putea crede asa ceva. Ei fabrica bani. Practic platesc sa se fabrice bani. Daca ne gandim ca pentru o bacnota de 500 de euro costul de productie este de sub 20 de eurocenti si ca banii cu care e platita hartia sunt tot bani facuti de ei ne dam seama ce afacere profitabila e sa ai o fabrica de bani. Daca ai aceasta abilitate de a tiparii bani (fara a locui prin Jamaica sau alte tari cunoscute pentru falsificarea banilor), atunci vei castiga putere pe plan mondial. Multa putere.

Sa luam exemplul Greciei care e indatorata peste masura la acesti „salvatori de tari”. Acum ei sunt la mana FMI-ului. Daca FMI spune sa se schimbe imnul deoaree e prea lung, sau prea scurt sau nu pe motiv ca nu reflecta starea poporului de acum va asigur ca acest lucru s-ar intampla. Sa cred ipoteza cum ca vor sa faca rau populatiei intregului pamant cu asa-zise „masuri de austeritate” – pot sa cred si putini ma pot contrazice. Daca ne gandim ca de cand a inceput criza Gigi Becali, despre care nu mai trebuie sa spun nimic pentru ca toata lumea il stie cu bune si cu rele, are o avere intreita. Si vin acesti oameni ai FNI-ului sau ai cui or fi ei si cumpara pamanturi, cumpara influenta, aur, petrol, tot ce se poate lua, ei iau dintr-o tara si apoi te mai si lasa indatorat. Romania cum isi poate plati datoria catre aceste institutii? Fabrici nu avem, institutiile de stat mai mult consuma decat produc, ne mai ramane sa privatizam tot (si culmea, dupa privatizare unele companii falimentare ajung la profit, iar unele sunt vandute pe bucati la fier vechi si la dezvoltatori imobiliari pe preturi de sute de ori mai mari decat pretul de achizitie). Statul iese in pierdere oricum ar fi. Sa spunem ca vindem tot: de la Termoelectrica la CFR. Nu ne ajung banii, hai sa vindem si proprietatile RIAL-ului. Le vindem si pe alea si apoi ce? Ne ramane doar sa ne vinedem pamanturile! Nu ar fi ceva nou pentru noi. Niste tineri extraordinari impreuna cu oameni cu cunostiinete grele si cu o daruire exemplara au reusit sa aduca Romaniei ceva ce nimeni nu a mai adus  de mult timp. Au adus Romaniei Insula Serpilor.  Toate televiziunile au relatat acest fapt, a fost o suflare extraordinara si un imbolt necesar pentru toti romanii, dar cum la noi orice minune dureaza putin s-a aflat, cu stupoare, ca un Prim-ministrua decis ca „Romania a castigat Insula Serpilor si ca trebuie vandute drepturile de exploatare pentru 99 de ani unei companii de exploatare a resurselor petroliere si de gaz natural canadiene”. In curand o sa se intample acelasi lucru si este posibil sa auzim pe la ProTv o stire de genul:  „S-a terminat calvarul „comunitatii maghiare” din Romania. In cuantumul datoriei care se ridica la 99999% din PIB-ul Romaniei, Fondul Monetar International impreuna cu Fortele NATO a cerut presedintelui Romaniei cedarea zonei Harghita, Covasna, Mures”.

Sa ne fie rusine, sau mai bine zis sa le fie rusine politicienilor (si nu numai) pentru ca se preteaza sa ii asculte pe unii cu sosetele rupte si sa le pupe manuta ori de cate ori ne mai dau o sageata in piept.

Vand hartie, vreau putere! Aceasta cred ca este deviza pe care o are banca mondiala FMI, etc. In ultimul timp tot sunt discutii la televizor in care analisti politici, oameni ai (in)culturii romanesti cat si jurnalisti dezbat problema Greciei, Romaniei sau a Portugaliei. Sunt innebuniti sa dezbata un imprumut pe care urmeaza sa il ia o tara de la aceste institutii monetare. 

Monologul unui fluture. Fal-Fal!

Soarele s-a simtit rusinat si-a rosit de splendoarea lumii noaste. Nu putem intelege, pătrunde sau chiar explora lumea-n lung si lat ca să constientizăm frumusetea ei.

Zbor neintrerupt si degeaba. Uneori schimb peisajul, tipologiile de oameni se mai schimba, frumusetea imi este mai putin sau mai mult apreciată si la rândul meu apreciez diferit, mă bucur, invăt, simt. M-am intrebat mereu de ce am acest dar de a fi frumos colorat. Oamenii nu sunt asa. Sunt monotoni. De o culoare des intâlnită, uneori stricată, innegrită, probabil de prea multă ură, nu de soare. Dacă ar fi fost să fi stat mult la soare, căci poate se pot intuciurii din această cauză, atunci ar fi fost frumosi, dar nu sunt. Natura, animalele, florile, pasarile toate ne revenim cand apare soarele, numai ei sunt suparati. Sunt suparati cand e soare, cand ploua, sunt suparati chiar si cand canta, dar nu isi dau Ei seama si nu apreciază ca atare fiecare clipa pe care o trăiesc. Ei sunt supărati atunci când plouă pentru că sunt udati de ceea ce ii tine in viată zi de zi, noapte după noapte, dar nu isi dau seama că dacă mă plouă pe mine, mor. Mor si nu mai pot invia nicicând. Cum eu rămân fără aripi la fel rămân și ei când uită să iubească. Fără iubire ajung mai rău decât orice lighioană, devin monotoni, simpli, anosti. Practic, fără dragoste nu au inimă. Fără inimă nu au viată, fără viată si inimă nu mai merită statutul de Ei, dar nici nu ajung noi, nu, ei nu se consideră egali nouă, nu au făcut-o si nu o vor face niciodată.

Si totusi, dacă nu mai au inimă cum ii pot numi? Ei nu trebuie jigniti, desi uneori o merită. Distrug păduri, omoară copaci, se exploatează unul pe altul pentru niste hârtii frumos colorate cu chipuri ciudat reliefate pe ele si se vânează. Da, se vânează mai rău, mai rău ca oricine pe lumea asta. Fiecare tinde la ce are celelalt, fiecare asteaptă să gresească unul pentru a ajunge „mai sus” sau pentru a avea o „cutie de chibrituri” mai mare. De ce au nevoie de aceste cutii de chibrituri, urat realizate? De ce? Se limitează singuri, se pedepsesc singuri să stea intr-un spatiu restrâns. Se leagă de locuri, fac aceleasi lucruri, ajung să viseze să stea mai mult intr-o altă cutie, o cutie de chibrituri mai inaltă, mai albă, mai verde, mai intortochiată, cu geamuri sau bârne de inox cu multi oameni, multe fire, cu mâncare sau mii si mii de becuri, pixeli, monitoare. Reciclează hârtia, o sortează pentru a intoarce o parte din răul pe care il fac zi de zi când călătoresc in „nucile lor pe patru roti”. De ce nu zboară?!  Mă intreb, dar imi dau răspunsul singur: pentru că au uitat să o facă. Sunt prea ocupati de ei insisi pentru a mai putea zbura. Incearcă să facă asta zi de zi, dar nu eliberându-si mintea, iubind si fiind pozitivi, nu, ci prin niste „păsări de fier”, fără aripi si fără a se asemăna cu Noi.

Noi am reusit să lăsăm totul in urmă pentru Ei. Le-am lăsat natură – au făcut orase, le-am lăsat ape – au făcut munti de deseuri, ne-am oferit pe noi – Ei ne ignoră. Am luat in zbor toată averea mea si nu cântăreste niciun nanogram. Nu am nevoie de nimic altceva decât de iubire. Soare am, pământ am, apă, cer, tot ce imi pot dori am, dar Ei, Ei ce au? Cutii in care se limitează?

Pur si simplu nu ii pot intelege. De ce nu pot uita o zi, o singură zi de tot ce e rău pe lumea asta, de tot ce e urât si... să zboare. Să nu trebuiască să respecte un anumit drum, să si-l facă ei. Să poată alege in fiecare secundă dacă vor să o ia la dreapta sau la stânga. Să ajungă cu fortele proprii in locuri mai bune, mai frumoase. Dar nu o fac si asta mă face să mă intreb zi de zi: de ce?