File de istorie: 4 august 1919 - ocuparea Budapestei de catre Armata Română

... Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fîlfîia în vînt flamura ungurească - roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut... Dîndu-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: "Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?... Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă..." "Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată..."

Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt. Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui... "Cine oare să fi făcut această tragică glumă? - îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicînd, îmi arătă cu mîna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcîiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut..." "Cine oare să fi dat vîntului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?", mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.

Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire. "Mă voi interesa, domnule doctor", îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii. "Este chiar acolea, domnule general", îmi răspunse vînătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcînd cu capul un gest despre cheiul Dunării.

- Cum îl cheamă?

- Don sergent Iordan.

- Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?

- Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dînsul a şi executat ordinul... acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii...

Mă-ntorc puţin spre stînga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor - ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau cînd la trecătorii enervaţi şi sanchii, cînd la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă... De-aş fi fost singur! O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur... Şi, poate, i-aş fi luat de gît şi i-aş fi sărutat! Dar... le-am făcut semn să se apropie şi, arătînd domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: "Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi..." Şi domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adîncă melancolie:

- Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sînteţi aci!

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat - era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gînd şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mîna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cît îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea. Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pîrlită de soare şi vînt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană -, un vulpoi de Mehedinţi. Purta capelă pe sprînceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic. O crestătură adîncă îi stăpînea obrazul stîng şi alta mai lată se răsfăţa pe gît sub urechea dreaptă; mai în sus de mînă, pe antebraţul stîng, se zărea o cicatrice respectabilă... L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt: "Peste tot, domnule general". Şi desfăcînd repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dîră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele cîteva şuviţe de pînză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: "Bine, bine... văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?..." Şi iarăşi cîntecul lui: "Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sînt răbojul isprăvilor regimentului nostru... pe mine sînt crestate toate de la 1916 încoace... şi nu mă las nici mort!..."

- Ei şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?

Şi el, încordîndu-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mîndrie:

- E lucru mare, domnule general... Dar... am auzitără că mai e şi o Vienă!...

Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect pînă unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atîţia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gîndire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: "faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare".

General Marcel Olteanu

Sursa: http://susopinca.net/

BREAKING NEWS: BUDAPESTA E OCUPATA de armatele e-romanesti. Presa face apel la cetatenii Ungariei sa vina la lupta pentru eliberarea Budapestei (ZIARUL ADEVARUL)

Mass-media ungară a făcut apel la cetăţeni să vină la luptă pentru eliberarea Budapestei şi pentru atacarea Transilvaniei. Într-o lume virtuală, construită în jocul de strategie eRepublik, România este o forţă mondială. A ocupat eUngaria şi s-a unit cu eMoldova. Click AICI dacă vrei să fii soldat în armata României pe eRepublik!
Timişoara: E-românii cuceresc tot mai multe teritorii În eRepublik, ţara noastră are diplomaţi de succes, politicieni cinstiţi, armată puternică şi antreprenori inteligenţi. După americani, românii sunt cei mai numeroşi „e-cetăţeni”, în număr de peste 15.000, iar ca putere politică, România s-a impus în joc încă de la început. Jucătorii români au cucerit teritoriu după teritoriu şi nimic nu părea că stă în calea creşterii lor economice şi politice.
Prin referendum, jucătorii din Republica Moldova au votat unirea cu România. România devenise din ce în ce mai puternică, până când, în eUngaria, ţară ocupată de eRomânia, s-a făcut mobilizarea. Cea mai accesată publicaţie maghiară online a chemat maghiarii la luptă în http://www.erepublik.com/.

Din eRepublik în realitate
Multi-playerul de strategie eRepublik a atras până acum 134.000 de ecetăţeni. „Jocul nu oferă o grafică spectaculoasă, ci atrage prin complexitatea lui”, a spus e-ministrul de externe Sebastian Mahu.
În viaţa reală, Sebastian este asistent universitar în Iaşi şi apreciază lumea economică, socială şi politică din eRepublik. Tocmai de aceea, doreşte să îi înveţe pe studenţi economie prin intermediul jocului.
„Aş vrea ca pe viitor să le propun să facă firme în eRepublik şi să vadă cum se poate rezista pe piaţa economică de acolo”, a adăugat Sebastian. Datorită complexităţii jocului, media de vârstă a e-cetăţenilor este de 28-30 de ani. Jucătorii pot petrece în lumea virtuală de la câteva minute, la ore întregi în fiecare zi.
„În eRepublik întâlneşti de toate, de la orgolii politice, la jurnalişti care vor să se afirme, soldaţi care luptă ambiţios sau senatorii care îi reprezintă”, a mai spus Sebastian Mahu.
„Jocul atrage prin faptul că aici poţi face ceea ce în România reală nu îţi este permis. Ne putem bucura de un PIB consistent, de resurse şi diplomaţie pe măsură”, a adăugat e-ministrul de externe. Români există şi în spatele jocului, întrucât directorul tehnic al echipei care implementează eRepublik este bucureşteanul George Lemnaru.
Preşedintele eRomâniei se distrează
Alex Crăciun este la al cincilea mandat de preşedinţie a eRomâniei. Este originar din Brăila, are 28 de ani, dar în prezent locuieşte în Bucureşti. În Capitală organizează frecvent întâlniri cu românii din spatele e-cetăţenilor, unde stabilesc strategii şi aleg ţări pentru posibilele alianţe. Multe dintre deciziile sau strategiile lor pentru eRepublic sunt luate în funcţie de ce nu reuşesc să schimbe în România reală.
„Am început să joc anul trecut şi m-a atras partea economică. Mi-am făcut firme, treaba mergea bine, aşa că am intrat în politică. Cu toţii jucăm acest joc din dorinţa de distracţie. Ne distrăm câştigând, recuperându-ne teritoriile care acum fac parte din Bulgaria, cum ar fi Cadrilaterul, şi Ucraina, cum este cazul Bucovinei. La pachet cu Bulgaria vom avea şi Ungaria. Mulţi dintre voi aşteaptă asta!”, a spus Alex Crăciun, e-preşedintele e-României.
Cele două ţări îşi cheamă la luptă e-cetăţenii
„Cel mai mare portal online din Ungaria a publicat trei zile la rând, pe prima pagină, articole în care îi îndemna pe maghiari să nu se lase invadaţi de români”, a spus Sebastian Mahu, e-ministrul de externe al României.
După această promovare puternică, 7.000 de „bebeluşi“ maghiari au intrat în joc şi au crescut alături de ţara pe care o reprezentau. „Cu toate strategiile lor, noi luptăm inteligent”, a adăugat Sebastian Mahu.
În scurt timp însă, eUngaria a reuşit să-şi ia înapoi teritoriile cucerite de e-cetăţenii români. Pentru că se luptau în acelaşi timp pe trei fronturi, după o dominaţie de opt luni, e-românii au pierdut Budapesta. Acum, românii din eRepublik îşi aleg cu grijă aliaţii, dar şi regiunile care le pot aduce o creştere economică substanţială.
eUngaria vrea eTransilvania
După opt luni sub ocupaţie românească, locuitorii eUngariei au reuşit eliberarea Budapestei şi şi-au propus cucerirea eTransilvaniei.
Pentru a putea face faţă invaziei maghiare, românii au mare nevoie de forţe proaspete şi de noi bebeluşi (nou-intraţi). „Fără un aflux de bebeluşi români, în viitor e posibil să ne cucerească ungurii, căci, mânaţi de un imbold patriotic, mii de unguri se nasc în joc, cu unicul scop de a cuceri eRomânia”, a scris SkizZ, un e-cetăţean al eRomâniei pe site-ul jocului de strategie.
Elisabeta Vasiliu a răspuns apelului autorităţilor şi dă o mână de ajutor pentru menţinerea teritoriilor eRomâniei
Nou-intraţii în eRomânia sunt bebeluşi şi cresc de la o zi la alta. În funcţie de implicarea şi de inteligenţa corespondenţilor lor din lumea reală, bebeluşii se dezvoltă şi pot ajunge în timp e-deputaţi, e-preşedinţi sau e-jurnalişti.
„Vă scriu din Budapesta ocupată de români“
După ocupaţia e-română, care a durat din octombrie 2008 – aprilie 2009, www.index.hu publica:„Ajutor, e-românii au ocupat eUngaria! Dacă vreţi să ştiţi cum ar fi Ungaria pe care ne-o visăm noi nouă, intraţi pe socio-simulatorul eRepublik. Să staţi sub ocupaţie românească şi să lucraţi într-un furnal polonez pentru mâncare”. Un alt maghiar scria: „Vă salut. Vă scriu din Budapesta ocupată de români. Nu pot să vă anunţ nicio îmbunătăţire a lucrurilor. În toată istoria nu a existat o situaţie la fel de critică precum aceasta”.
15.000 este numărul jucătorilor români, dintr-un total de 134.000 de cetăţeni ai eRepublik.
Cum devii cetăţean al eRepublik
-Pe pagina principală a eRepublik există butonul „Become a citizen” (Cum devii cetăţean).
-Personajul creat va creşte în experienţă muncind sau luptând în război.
-Primul lucru care trebuie făcut este găsirea unui loc de muncă, la secţiunea „market – job market”.
-După nivelul doi, personajul se poate „antrena”, ceea ce îi va creşte puterea şi, în consecinţă, experienţa obţinută în luptă.
-Atenţie la „wellness” (bunăstarea) personajului. Dacă acesta este sub 40 (din 100), nu poţi lupta în războaie, iar dacă ajunge la 0, personajul „moare”.

Autor: Manuela Strinu

http://www.adevarul.ro/