Drumul spre neantul luminos

Se aud note de pianoforte melancolic, note uşoare, blânde şi dumnezeieşti. Ceva simplu şi pur ca mirosul aerului tomnatic de noiembrie se-aşterne calm într-o singurătate şi-ntr-o linişte ca din veacuri. Bogăţie, furmuseţe, zgârcenie, idealuri, toate cele specifice omului se sting odată cu lăsarea serii celei de veci. Seara se lasă peste acest om ajuns la cărunteaţă, dar sufletu-i plin de lacrimi. O cameră mare, cu accente franţuzeşti, cu arcade brâncoveniene şi... un pat. Un pat gol, ursuz, rezemat de un perete gălbui şi învins în cele din urmă de igrasie, adăposteşte în el o ultimă încercare disperată a unui suflet cărunt de a răzbii într-o lume nemiloasă.

E depăşit, dar ţine cu dinţii de această casă şi lume ambele aflate în paragină de prea mult timp. Se luptă, dar este singur. Sufletul şi l-a dat de mult unei soţii aflată într-un tablou imens în acril. Ea îi trimite din tabloul său o privire caldă, iubitoare, bietului bătrân, dar în acelaşi timp o privire aristrocrată. Trăsăturile ei: ochii migdalaţi, poziţia galantă a mâinii şi eşarfa ce-i acoperea gâtul subţire arătau rafinamentul acelei doamne ce deţinea şi inima şi sufletul bărbatului.

Fusese în tinereţe un om frumos la chip şi la port, iar acum a ajuns în disperul singurătăţii...

Se simte o notă de încheiere a pianului şi bătrânul cade cu totul în prada impresiunii sale. De-odată e-nvăluit în lumină şi-n pulberi şi totul se încheie. Sunet de pian, miros de aer, căldură pământească – toate se sting şi totul trece ca o seară efemeră de noiembrie.

20 ianuarie, olimpiada de română

☨ Doamna Maria (Petrascu) - 18 septembrie 1953 - 10 ianuarie 2012

Doamna Maria,

Ieri am ramas stupefiat cand am auzit ce vi s-a intamplat. Nu ma asteptam ca tocmai dumneavoastra sa patiti asa ceva. Dumneavoastra ati fost tot timpul o mana de fier si nu pot sa imi dau seama de ce astazi nu mai sunteti printre noi. Ieri imi ziceam in gand ca va reventiti. Eram sigur de asta si astazi... Astazi ne-ati parasit umea. Va multumesc pentru toate interventile pe care le-ati avut in favoarea mea fie in problemele cu parintii fie cu altele. Va multumesc pentru toate sfaturile pe care mi le-ati dat si pentru ca tot timpul ati incercat sa ma indrumati pe drumul cel bun. Pentru mine, dumneavoastra erati persoana care m-ar fi ajutat orice as fi facut. Imi pare foarte rau ca v-am pierdut. Imi e dor de dumneavoastra si inca nu pot sa cred ca nu mai sunteti. As vrea sa nu parasiti acest pamant. Inca mai sper ca ceva se va intampla si va veti reveni miraculos. Ati trait pentru dreptate si tot pentru dreptate ne si parasiti acum. Va iubesc din tot sufletul si nu pot sa-mi iau adio de la dumneavoastra. E prea devreme.Mai aveati multe de facut! Va iubesc!

Sunt jurnalista. Imi fac meseria cu pasiune, aceeasi ca si atunci cand am scris primul articol de ziar.
Nu am obosit, nu m-am plictisit si nu am abdicat de la principiile care guverneaza aceasta profesie.
Nu m-am imbogatit financiar ci doar spiritual.
Nu regret si nu voi regreta niciodata vila, masina, conturile consistente din banci pe care nu le am.
Ma bucur ori de cate ori pot schimba , prin ceea ce fac, putin din multul si greul angrenaj ruginit ce tine in loc aceasta tara si acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare si muncita victorie!
Din toate aceste motive si din multe altele cred ca si in breasla noastra, ce nu a putut scapa de cancerul generalizat al coruptiei in care jurnalistii adevarati sunt sufocati de cohortele de ziaristi “tastatura” – sau “tonomat”, dintre care unii au si exercitiul tristelor vremi trecute cand scriau orice la comanada partidului comunist totalitar, trebuie sa se produca o schimbare majora.
Dar schimbarea aceasta, atat de necesara, trebuie sa vina din interiorul breslei si nu dinafara sa, si nu impusa ci asumata. Altfel ne paste pericolul unei rusinoase inregimentarii fortate , politica si economica, iar jurnalistii vor ajunge sa fie doar niste biete si jalnice prelungiri ale unor potentati ai zilei si sa ia pozitie de drepti inainte sa li se ordone acest lucru!
Tinerii jurnalistii pot aduce schimbarea!
Cu conditia sa accepte apostolatul impus de profesia lor!

Maria Petrascu, 17 martie 2008

 

Dependente.

Copyright: krolone

Sunt un om dependent. Foarte dependent. În primul rând sunt dependent de viață. De viață nu suntem dependenți toți. Să fi dependent de viață înseamnă să trăiești viața fără să te gândești că ai regrete. Cum de știu că sunt dependent de viață? Sunt dependent de viață pentru că dacă îmi pun ceva în gând în secunda unu, în secunda doi am pus-o în aplicare, fără a mai mă gândi la consecințe. Dacă vreau să plec astăzi la Brașov, pentru că se întâmplă ceva, o voi face. Dacă vreau să fiu printre primii care vede un film, dacă vreau să îl văd înainte de lansarea oficială, o voi face. Am făcut astfel de lucruri și nu le regret. Toate m-au făcut să zâmbesc, să fiu fericit și, cum spune mottoul după care mă îndrum: Niciodată să nu regreți momentele, clipele, întâmplările care odată te-au făcut să zâmbești. Să întârzii trei ore pentru că am vrut să scot o fată în oraș este ceva normal pentru mine. Dar dependența de viață nu e dată de faptul că am ieșit cu ea, ci că nu am anunțat pe nimeni, și pe ea am convins-o pe moment. Asta e dependența de viață. Toți ar trebui să fim dependenți de viață. Dar cu timpul ajunge să ne fie frică. Viața este dependentă de noi, ne urmărește la fiecare pas! În fiecare secunda avem zeci de posibilități, sute de alegeri și mii de gânduri care ne pot schimba viața, dar nu le dăm uitării. Le lăsăm pe toate într-un borcan, le închidem bine, ermetic și le uităm acolo până ajungem în momente de cumpănă majoră. Abia atunci deschidem borcanul și reîncepem să trăim. Și ne aducem aminte că ne place să fim dependenți, iubim acest lucru, dar nu o facem!

Dependența cafelei de dimineață. Am ajuns să fiu dependent până și de cafea. Acele boabe mici, scorojite, cu gust amărui îmi fac ziua să fie mai bună. Cum cobor din autocar mă opresc la o cafea și-un pahar de vorbă. Dacă ați ști cât de mult vă poate schimba ziua cafeaua de dimineață... Eu, de exemplu, sunt ghidat toată ziua după cafeaua de dimineață. În funcție de tăria cafelei, de cantitatea de zahăr sau de aroma ei, de temperatură, culoare sau alte variabile așa am și eu ziua. Dacă beau dimineața o cafea foarte tare și fără zahăr sunt ursuz toată ziua. Dacă este cafeaua așa cum îmi place mie pot să am o zi perfectă. Prefer să cred acest lucru! Unii își modelează ziua după horoscop – după așezarea stelelor într-o constelație, după modificări ale pozițiilor, după de toate, eu nu! Cafeaua mă modelează, nu eu pe ea. Unii consideră o artă prepararea cafelei, eu consider că arta stă în savurarea ei.

Dependența de școală. Încă un lucru de care sunt dependent. Eu nu mai consider de mult școala ca fiind o obligație, ci a devenit mai mult o plăcere. Prefer să mă duc la școală decât să rămân acasă. Cum consideră părinții că orele sunt cele mai importantela școală, așa consider eu distracția. Și dependența de școală e doar o ramură firavă a unei alte dependențe de-ale mele: Dependența de distracție. Această ultimă este definitorie pentru mine. Eu pot râde la cea mai mică glumă, numai de dragul de a râde. Pot să mă distrez chiar și în situațiile în care ar trebui să fiu serios, chiar sobru. E dovedit chiar și științific faptul că râsul prelungește durata de viață. Și atunci de ce nu suntem toți cu zâmbetul pe fețe toată ziua? Stăm încruntați, îndurerați și îngâmfați în cea mai mare a timpului și uităm să mai zâmbim. O dată pe zi e de ajuns să oferi un zâmbet. Într-o zi dăruiești zâmbetul tău unei persoane, a doua zi îi mai dăriuești zâmbetul unei a doua persoane, fără să uiți, bineînțeles să i-l oferi și persoanei din ziua precedentă și continui așa, cu algoritmul acesta până ajungi să fi inconjurat numai de persoane cu zâmbetul pe buze, căci, te asigur că buna dispoziție e molipsitoare.

În concluzie nu pot să mă întreb, decât letoric, de ce nu ne place să fim dependenți? Știu că și tu ești dependent de ceva: fie de căldura sufletească, fie de clipele pierdute gândindu-te la ceva ce nu vei avea niciodată, fie de visele pe care le ai în fiecare noapte și dimineața le uiți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Poate chiar trăim într-o lume în care ceea ce considerăm ficțiune, vis, să fie realitate și restul să fie numai un miraj, de ce nu? Deci... TU de ce ești dependent?

China apara Iranul si in cazul unui nou razboi mondial

Dușmanii Iranului sunt și dușmanii chinezilor, indiferent ce ar însemna acest lucru. Asta este concluzia trasă în urma afirmației lui Zhang Zhaozhong, un important general chinez, care a declarat că ei, chinezii nu vor ezita să apere Iranul chiar dacă acest lucru ar însemna declanșarea celui De-al Treilea Război Mondial.

Afirmația vine după ce guvernul de la Beijing a estimat miercuri că sancţiunile occidentale împotriva Iranului 'vor complica, vor agrava situaţia' şi vor conduce la intensificarea confruntării pe tema programului nuclear al Teheranului.

'China a fost totdeauna împotriva sancţiunilor unilaterale faţă de Iran', a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Liu Weimin, după ce SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat sancţiuni împotriva Iranului.

Potrivit Chinei, presiunile şi sancţiunile nu pot rezolva 'fundamental' problema dosarului nuclear iranian. 'Din contră, ele vor complica, vor agrava situaţia şi vor intensifica disputa (pe această temă), mergând împotriva păcii şi a stabilităţii regionale', a spus Liu Weimin.

Noile sancţiuni vizează în special sectoarele bancar şi petrolier. Ele au fost anunţate în urma unui recent raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în care se menţionează o 'posibilă dimensiune militară' a programului nuclear iranian.

China - care cumpără mult petrol - a devenit primul partener comercial al Iranului, cu schimburi bilaterale în valoare de 30 miliarde de dolari, faţă de numai 400 milioane acum 15 ani.

Rusia, aliat al Iranului şi ale cărei poziţii sunt apropiate de cele ale Chinei, a calificat aceste noi măsuri drept 'inacceptabile'.

Iranul nu va da înapoi cu privire la programul său nuclear în pofida unor noi sancţiuni occidentale, a declarat miercuri preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, în cursul unui discurs transmis în direct de televiziunea de stat, informează AFP.
Iranul nu se lasă impresionat de sancțiuni

'Vă sfătuiesc să renunţaţi la aceste metode (sancţiuni), să nu credeţi că starea rea de spirit, faptul că vă arătaţi dinţii şi ghearele vor opri poporul iranian din calea sa de a stăpâni tehnologia nucleară', a declarat Ahmadinejad la Pakdasht, oraş la est de Teheran, reafirmând că Iranul 'nu doreşte armă atomică'.

P.S.: Stiti ce-mi place la Iran? Ca in ciuda faptului ca toti sunt impotriva lor ei nu renunta la programul de inarmare nucleara... Eu sincer cred ca o alianta Rusia-China-Iran va fi castigatoare intr-un eventual nou razboi mondial. O intrebare pertinenta ar fi de ce parte va fi Romania in acest eventual razboi mondial si daca va depinde vre-un pic in desfasurarea razboiului.

Totusi, haideti sa speram ca nu se ajunge (prea curand) la acest razboi!

La multi ani, Romania! Tot ce e romanesc nu piere!

 

Romania, fa-ne mandri!

Never hide.

O serie de reclame pe care eu... le ador....